nimeni nu-mi poate alunga sentimentul de pustietate,de goliciune pe care il simt.nimic nu ma multumeste, nimic nu-mi poate distrage atentia de la gandurile pline de regret si neputinta.sunt o epava.nu pot sa iubesc.de fapt nu mai stiu sa iubesc.resping oamenii din jurul meu fara sa vreau ca si cum mi-am creat un scut.am devenit un cactus.am incetat sa mai caut iubirea pentru ca am iesit in cautarea ei si nu am gasit-o.daca ea vrea sa reapara in viata mea sau nu vom vedea.nu mai pot sa ma lupt.nu mai vreau.zi de zi m-am luptat cu umbrele trecutului care in cel mai nepotrivit moment pun stapanire pe mine.nu ma simt capabila sa mai leg vreo legatura cu cineva.nu mai am incredere nici in mine.nu mai pot.am fost puternica.poate prea puternica.dar toti cedam.si eu am cedat.nu mai rezist in lupta asta.lupta din sufletul meu este prea mare.sufletul meu cere disperat o speranta,o speranta care se incapataneaza sa nu apara.de ce?! ce am facut eu?! sunt eu vinovata ca am iubit ca o nebuna?! ce vina am am eu ca am fost ranita?! uneori viata nu e asa cum vrem noi.si doare..si imi cer iertare! imi cer iertare tuturor persoanelor pe care le-am ranit voluntar sau nu.imi pare nespus de rau dar de obicei cuvintele nu ajuta.si inima mea s-a saturat sa bata.inima mea e obosita.inima mea vrea sa se odihneasca o data pentru totdeauna.ea se va odihni cand va simti iubirea.sau se va odihni in somnul vecii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu