"Pentru Felix, iubirea e o comuniune de idealuri, aspiratii si interese. Pentru Otilia, este un sentiment delicat ca o floare care are mereu nevoie de un decor schimbat, ofilindu-se in lupta dura pentru existenta."

Simt ca pot sa infrunt lucrurile care ma asteapta pe viitor. Simt cum o voce inauntrul meu se vrea auzita si ma indeamna sa o ascult. Este timpul sa ne revenim din starea de somnolenta si tristete, reverie si suspine. Toate se intampla cu un motiv. Toti oamenii vin in viata noastra cu un motiv. Cu un motiv si pleaca. Ce trebuie noi sa stim este ca de la fiecare om poti invata ceva bun, pentru viitor. Toti oamenii care au avut un loc in mine vor ramane acolo. Si de fiecare din ei imi voi aduce aminte cu drag si peste zece, douazeci de ani. 
Va multumesc ca ati facut parte din mine la un moment dat. Va multumesc pentru intelegere, incredere si dragoste.
PS: Tu, mereu vei face parte din mine chit ca vreau sau nu. Avem amintiri frumoase impreuna ce nu pot fi sterse. Cel putin, la mine nu se pot sterge. Ai fost special. Si te-am iubit enorm, in felul meu, nebun si arzator.

Iubirea care vindeca I

"Iubire care vindeca", de Gigi Ghinea a devenit cartea aproape sufletului meu. Mai departe vreau sa va impartasesc niste fragmente care mie mi-au deschis ochii, m-au facut sa privesc lucrurile in amanunt si sa descopar noi intelesuri.


Visul acesta avea sa ma ajute sa ma despart de ultima bucatica din cea care fusesem, vechea Gigi.

Tanara care sunt se intreaba cine e ea de fapt si simte, pentru prima oara, angoasa separarii ca individ, singuratatea ei in mijlocul celorlalti semeni.


Ma agatam de imaginea construita de eul meu mental, ca sa nu ma dezintegrez.


Fiecare decizie presupune un 'da' si un 'nu'. A alege inseamna de fiecare data sa renunti. Alegerea este, de fapt, o renuntare. Niciodata nu le poti alege pe amandoua deodata. Niciodata nu-ul si da-ul nu pot locui impreuna. Orice pierdere este existenta insasi, iar daca accepti adevarul schimbarii veti fi salvat! A accepta pierderea mai inseamna a fi in prezent, constient de ceea ce este, de cel care esti tu in fiecare clipa si nimic altceva. Aceasta este fericirea!


Nu exista permanenta decat in mintea noastra, care cauta neincetat stabilitatea, incercand sa se fixeze in tipare, sabloane, clisee, povesti create de fiecare in parte, fiecare cu povestea lui, cu fantezia si imaginatia lui.


Eu imi mai spun: ,,sa nu uit sa ma bucur tot timpul pentru tot ceea ce este, pentru tot ceea ce am deja, pentru durere, pentru pierdere, pentru iubire, regasire, mirare, uimire, liniste si pace, pentru lumina si pentru intuneric''.


Eu nu aveam sau nu stiam ca am, iubire. Iubirea era ceea ce imi lipsea din viata, nestiind, desigur, ca ea se gaseste, de fapt, in inima mea.


Am cautat iubirea peste tot in afara mea si poate niciodata cu adevarat si consecvent in propria mea inima.


Durerea insa, se reactiva la fiecare noua dezamagire traita, pentru ca nu stiam sa pierd, sa renunt si sa accept ceea ce este, adica acea curgere lina, in 'lasa-te sa fii, accepta ceea ce este, treci mai departe.'


Cand am obosit sa ma mai straduiesc sa fiu ceea ce nu eram, cautand evident iubirea, am devenit intai un nimic, plangand saptamani in sir, lasand toate mastile sa cada, fara sa astept prea multe de la acest nimic.


Neincrederea, suspiciunea si fricile oamenilor, transformate in ura care pluteste azi in lume, putea si pot fi usor exploatate de cei care detin puterea in plan material, pentu ca banul guverneaza lumea.


Pentru a te simti mai slab decat altul, nu e nevoie decat sa-ti fie mai frica decat ii este lui. Sau cel putin sa crezi ca el e mai puternic.


Nefericirea mea, de pana inainte de trezirea mea timida la adevarata stare de a fi, era o stare de fundal in interiorul meu, pe care o traiam in dialogul permanent pe care il avem cu mine insami, in legatura cu spaimele mele ca nu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Erau stari de neliniste, nemultumire de mine, fara sa stiu ca aveam un sine care era mereu perfect, conectat la Dumnezeul interior si care era sursa din care se alimenta motorul starii naturale de a fi.


Iubirea pe care o primeam nu ma linistea, era un sentiment care venea si trecea, mereu in pericolul de a se pierde, pentru ca, fireste, nu era ceea ce cautam.


Sufletul meu fusese cel fragil, tot timpul in garda, in aparare, detectand pericolul reactivarii durerii in cele mai banale situatii de viata. Simtindu-se tradat de multe ori, atunci cand mintea prelua controlul si dicta ce trebuie facut si chiar simtit, sufletul avea nevoie de intreaga iubire, in compasiune si iertare. Ranile lui nu puteau fi vindecate decat de propria-mi iubire de mine cu totul.

S-a terminat o etapa importanta din viata mea.Oficial sunt absolventa de liceu.Sper ca cu incheierea liceului sa las totul in urma si sa merg cu capul inainte,cu incredere in mine si cu zambetul pe buze.Ultimul clopotel a fost un eveniment memorabil.Nu o sa uit cu m-am electrizat cand am auzit clopotelul si a trebui sa iesim din liceu,in ropote de aplauze pe slagarul "Ani de liceu".Eram toata un zambet.Ma simteam mandra de mine.Inima imi tresarea cu cat ma apropiam de locurile noastre si eram "Da,acum stai jos si nu te mai emotiona.Lumea te aplauda.E momentul tau.".Dar...intram pe ultima suta de metri.In curand fiecare isi alege drumul.Fiecare va incepe sa fie oarecum pe picioarele lui.Este un moment minunat dar probabil si plin de surprize.O sa fie interesant sa cunosti un alt oras,sa cunosti alti oameni,alte mentalitati.Primul an de facultate va fi coplesitor.